Text adaptat pentru transcriere clasa a II-a
Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gîrleanu
„In odaie era linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbatut până la cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă îl trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă! Mai bine să fie cuminte. Să fie cuminte, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta este: caşcavalul. Să închida ochii. I-a închis. Prostul!
Păi, lucrul cel mai bun e să se urce de-a dreptul pe perdea şi de acolo să treacă, pe marginea covorului din perete, pana la poliţă. Şi odată la caşcaval, lasă, nu are el nevoie sa îl înveţe alţii ce sa faca cu dânsul. Dar motanul? E-hei! La dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul acela. Dar poate nu era în odaie. Ha? Nu era. Nu.”
Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gîrleanu
„In odaie era linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbatut până la cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă îl trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă! Mai bine să fie cuminte. Să fie cuminte, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta este: caşcavalul. Să închida ochii. I-a închis. Prostul!
Păi, lucrul cel mai bun e să se urce de-a dreptul pe perdea şi de acolo să treacă, pe marginea covorului din perete, pana la poliţă. Şi odată la caşcaval, lasă, nu are el nevoie sa îl înveţe alţii ce sa faca cu dânsul. Dar motanul? E-hei! La dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul acela. Dar poate nu era în odaie. Ha? Nu era. Nu.”
Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gîrleanu
„In odaie era linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbatut până la cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă îl trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă! Mai bine să fie cuminte. Să fie cuminte, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta este: caşcavalul. Să închida ochii. I-a închis. Prostul!
Păi, lucrul cel mai bun e să se urce de-a dreptul pe perdea şi de acolo să treacă, pe marginea covorului din perete, pana la poliţă. Şi odată la caşcaval, lasă, nu are el nevoie sa îl înveţe alţii ce sa faca cu dânsul. Dar motanul? E-hei! La dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul acela. Dar poate nu era în odaie. Ha? Nu era. Nu.”
